Prima pagină » Festivalul Bujorului la Castel
  1. Despre festival
  2. Perioada de desfășurare
  3. Locație – Curtea Castelului Ugron din Zau de Câmpie
  4. Program
  5. Expozanți
  6. Ateliere pentru copii
  7. Puncte gastronomice fixe
  8. Momente speciale
  9. Acces și regulament festival
  10. Parteneri

Despre festival

Satele și comunele României ascund comori inestimabile de patrimoniu! Un astfel de loc binecuvântat, chiar cu două obiective unice pentru Europa, este comuna Zau de Câmpie din județul Mureș. Castelul Ugron, cunoscut drept Castelul Calendar și Rezervația de Bujori de Stepă, de un veac se privesc ca doi frați de sânge, de peste dealurile aceluiași plai. Laolaltă, Castelul și Rezervația sunt inima unui loc în care Bujorul, Floarea Națională a României, poate fi admirată la ea acasă. 

An de an, mii de turiști vin de peste tot să vadă cu ochii lor delicatele flori purpurii care alcătuiesc singura rezervație de bujori de stepă din Sud-Estul Europei. Acest adevărat “pelerinaj” se întâmplă primăvara. 

Un eveniment care să urce pe scenă frumusețea bujorului de stepă și fascinanta poveste a castelului Ugron nu a avut loc până acum. Tocmai de aceea, a venit timpul să aducem laolaltă florile, istoria și gastronomia locală.

Festivalul Bujorului la Castel este primul eveniment care va invita vizitatorii rezervației de bujori să poposească în curtea castelului pentru o experiență locală fără precedent. Îi vom aștepta cu degustări delicioase ale produselor locale, cu ateliere ale meșterilor artizani, ateliere pentru copii, cu o piesă de teatru, proiecție de film, expoziție fotografică, exponate de costume populare și cu o cină aristocratică la castel.


Perioada de desfășurare

Festivalul Bujorului la Castel va avea loc în zilele de 27-28 Aprilie 2024, între orele 10:00 – 19:00.


Galerie foto


Castelul Ugron

Rezervația de Bujori de Stepă


Program

Sâmbătă, 27 aprilie
Ora 10.00 – Deschidere
Ora 11.00 – Tur ghidat al Castelului în limba română oferit de Asociația AntePortum
Ora 12.00 – Tur ghidat al Castelului în limba maghiară oferit de Asociația AntePortum
Ora 14.30 – Grupul de copii din cadrul școlilor Gimnaziale Zau de Câmpie și Valea Largă coordonați de doamna profesor Adriana VEREȘ
Ora 15.00 – Ansamblul de copii Bujorii Zaului
Ora 15.30 – Recital al grupului vocal Canto Melody Târnăveni
Ora 16.30 – Proiecția filmului „România Sălbatică” – cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră.
Ora 18.30 – Cină aristocratică – Un cuplu aflat în public va câștiga, prin tombolă, o cină aristocratică.
Ora 19.00 – Închidere zi

Duminică, 28 aprilie
Ora 10.00 – Deschidere
Ora 11.00 – Tur ghidat al Castelului în limba romană oferit de Asociația AntePortum
Ora 12.00 – Tur ghidat al Castelului în limba maghiară oferit de Asociația AntePortum
Ora 13.00 – Piesa de teatru „Fiecare naș își are nașul” în reprezentația actorilor Teatrului Scena din Târgu Mureș.
Ora 15.00 – Recital de pricesne susținut de artiștii Leontina Pop, Mihai Petreuș, Diana Tișe, Alexia Friciu, Maria Lazăr și de Grupurile Vocale Zestrea Satului Dulcea, Ibășteana și Toaca Văii Gurghiului acompaniați de Șandorică Rizea – Tezaur Uman Viu – considerat cel mai bun viorist din Transilvania, el fiind „primașul” Ansamblului Folcloric din comuna Valea Largă,
Ora 18.00 – Închidere festival

Expozanți în Curtea Castelului Ugron

Standuri ale producătorilor cu produse tradiționale și specifice zonei de câmpie

  1. Balmoș la ceaun
  2. Delectatum – delicii realizate din ciuperci precum dulceața de ciuperci, uleiuri infuzate de ciuperci și întreaga gamă EnzymMeat
  3. Brânzeturi maturate
  4. Plăcintă cu varza și brânză, urdoici
  5. Miere, sucuri naturale, dulceață
  6. Turta dulce, ciocolată de casă, halviță
  7. Cozonac, wafe, covrigei, siropuri
  8. Produse din lavandă, ulei, săpun, săculeți cu flori
  9. Legume de sezon
  10. Flori de sezon
  11. Mied, plăcinte pe lespede
  12. Degustare de vin

 Meșteri populari și artizani

  1. Tezaur Uman Viu – Chirteș Ioan – meșter dulgher din Dulcea, Comuna Ibănești.
  2. Negruți Persida Mihaela meșter artizan – Pictură pe coji ouă – icoane, peisaje, bijuterii pictate manual, artă decorativă
  3. Meșter artizan Roșca Mariana- macrameuri, împletituri sfoară
  4. Meșter popular Pașcan Daniela Teodora – cusături românești și motive tradiționale pe ii, eșarfe, bijuterii cusute, păpuși 
  5. Meșter artizan Maria Kulcsar – Podoabe din mărgele (coliere, brățări, cercei, mini broșe).
  6. Fine Textil Art – obiecte textile personalizate (genți, bijuterii)
  7. Expoziție de costume populare din zona Mureșului
  8. Expoziție fotografică cu vânzare

Ateliere pentru copii

  1. Atelier de pictura pe hârtie și pânză
  2. Atelier cu podoabe din mărgele, executate manual din mărgeluțe, cu ață, ace, elastic și sârmuliță
  3. Ateliere cu pănușă și paie.

Puncte gastronomice fixe pe perioada festivalului

  1. Punct gastronomic cu Ciorbă de peste și peste la grătar – Strada Republicii, nr 30, parter, Zau de Câmpie
  2. Punct gastronomic cu Gulaș la ceaun, Ciorbă de pește, Icre de Peste, Papanași – Lacul de Argint, Strada Botei, nr 10, Zau de Câmpie
  3. Punct gastronomic cu Ciorbă ardelenească și mâncare la grătar – Călărașilor nr 44, Zau de Câmpie
  4. Punct gastronomic cu Plăcintă cu varză și brânză, prăjitură cu măr – Strada Republicii, nr 60, Zau de Câmpie

Momente speciale

  1. Cina aristocratica – Un cuplu aflat în public va câștiga, prin concurs, o cina aristocratica.
  2. Piesa de teatru „Fiecare nas își are nasul” în reprezentația actorilor Teatrului Scena din Târgu Mureș.
  3. Proiecția filmului „Romania Salbatică” – cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din tara noastră.
  4. Recital de pricesne susținut de artiștii Leontina Pop, Mihai Petreuș, Diana Tișe, Alexia Friciu, Maria Lazăr și de Grupurile Vocale Zestrea Satului Dulcea, Ibășteana și Toaca Văii Gurghiului, acompaniați de Șandorică Rizea – Tezaur Uman Viu.
  5. Tururi ghidate asigurate de Asociația AntePortum, atât în limba romana cat și în limba maghiară, care vor permite vizitatorilor să descopere istoria fascinantă a castelului, a diplomatului care l-a construit și a celorlalți proprietari ai săi. Tururile sunt programate în ambele zile de festival, după următorul program:
    • Sâmbătă: ora 11.00 turul în limba română; ora 12.00 turul înlimba maghiara
    • Duminică: ora 11.00 turul în limba română; ora 12.00 turul în limba maghiara

Acces și regulament festival

Accesul este gratuit.

Organizatorul își rezerva dreptul de a interzice accesul sau, eventual, de a evacua din cadrul festivalului:

  • persoanele ce refuza controlul de securitate,
  • persoanele agresive,
  • persoanele aflate sub influenta drogurilor sau alcoolului,
  • persoanele care manifesta forme de comportament violent sau care îi deranjează pe ceilalți participanți,
  • persoanele care prezinta un comportament ce contravine bunei desfășurări a festivalului,
  • persoanele care sunt suspecte de punerea în pericol a altor participanți sau a bunei desfășurări a festivalului,

Fiecare participant are obligația să prezinte un comportament civilizat fata de toate celelalte persoane ce se regăsesc în cadrul festivalului, prin care sa nu aducă atingere drepturilor și intereselor legitime ale altor participanți, artiștilor, organizatorului și partenerilor acestuia.

Participanții sunt rugați sa își supravegheze în permanență și cu atenție copiii și/sau minorii pe care îi însoțesc și să NU își lase nesupravegheate bunurile.

De asemenea, participanții sunt rugați să fie vigilenți și, în cazul în care observa eventuale incidente care pot pune în pericol participanții, bunurile acestora sau desfășurarea festivalului, să se adreseze de îndată celui mai apropiat reprezentant al organizatorului sau agent de pază.

Fiecare participant este răspunzător pentru pagubele provocate, iar organizatorul NU este responsabil pentru eventualele pierderi, furturi, deteriorări (parțiale sau totale) sau orice alte acțiuni/omisiuni din partea unei terțe persoane (inclusiv reprezentantul unui partener) a cărei consecință este diminuarea valorii unui bun (inclusiv aparatura foto/video a membrilor presei).

Organizatorul se va afla în permanență la dispoziția participanților, pentru a ajuta la menținerea bunei atmosfere și pentru evitarea eventualelor situații neplăcute.

În perimetrul Festivalului și în zonele de acces sunt interzise activitățile de campanie electorală.

În acest sens, organizatorul își rezervă dreptul de a bloca temporar accesul participanților în anumite perimetre, în cazul în care consideră că respectivele perimetre și-au atins capacitatea maximă în care festivalul se poate derula în condiții de siguranță.

Este interzis accesul în cadrul festivalului cu:

  • substanțe psihoactive,
  • orice fel de obiecte contondente sau care pot fi considerate periculoase, arme albe, bricege, lanțuri etc.,
  • materiale, substanțe sau produse pirotehnice,
  • spray-uri (inclusiv spray-uri pentru autoapărare), cu excepția celor de dezinfectare si de tipul cremei/sprayului de protecție solară, în gramaj/litraj de 100 ml maximum
  • orice fel de substanțe interzise prin lege.

Parteneri

Evenimentul este organizat în parteneriat de către Visit Mureș, Primăria Zau de Câmpie și Asociația Manifest pentru Patrimoniu.

Pictural Decor

Vezi toate postările

1 comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Reînvierea tradițiilor este o inițiativă demnă de cinste și laudă, mai ales că în spatele acestui eveniment stă o nuncă grea și asiduă! Mult respect și felicitări!